Imagine – Magie lăsată în urmă
Ca orice lucru, şi imaginea trece. Prin faţa geamului, prin faţa scenei, pe după cortină, ea umblă. Nu este în căutarea nimănui, nu-i pasă dacă o vede sau nu cineva. Nu are astfel de prejudecăţi. Imaginea este liberă.
Lumea – Lucrul meu
Tot ceea ce poate fi mai personal se identifică în cuvântul lumea... Produce toate felurile de ataşamente şi însuşiri care îndurerează...
Există o anumită parte a lumii care se retrage în ea însăşi, pe dinăuntru, acolo unde îşi depăşeşte singură limitele, obosind. Şi când oboseşte, intră în repaos total, întocmai unei cuvântări ţinute pe ascuns. Ea a fost cel dintâi fragment al universului. Nu ştim sigur despre ce univers este vorba, întrucât există o infinitate de universuri, răspândite peste tot, de la cele mai intime şi profunde până la cele de nepătruns cu gândul. Observăm că anumite cuvinte din aceste fraze îşi spun, fiecare în parte, poveşti despre începutul lumilor.
Repaos – Repetare de pas
Nu înţelegem că de fapt, repaosul nu este decât o repetiţie care s-a oprit, deci Repetarea Opririi. Repaosul e valabil atât în Vis cât şi în Teatru. Este nevoie de el pentru a rupe acea mecanicitate periculoasă.
Ceea ce noi vedem şi credem că există, nu există şi nu se vede cu adevărat. Există undeva un păcălitor suprem, ce are grijă să ascundă sâmburele adânc în miez, şi să-l deschidă doar din când în când ochiului curios. Dar, se întâmplă ca atunci, chiar curiosul să nu fie prin preajmă, agonizând în alte părţi lăturalnice ale lumilor, obosind. Ştim că atunci când oboseşte, intră în repaos. Pasul se opreşte pentru a fi repetat mai târziu...
Oboseala anticipează apariţia Becului şi a
Somnului
Şarpe – Un opt şi doi ochi
Există un punct, în care şarpele şi valul fac corp comun: optul cu doi ochi.
Inspiraţie – Asimilăm aerul şi apoi avem Inspiraţia Operei.
Inspiraţia de a spune cuvinte, sau mai
degrabă de a face cuvinte, are multe în comun cu aerul: inspirăm tot ceea ce ne
înconjoară, asimilăm împrejurimile, pentru a le reda mai târziu sub o altă
formă. De fapt, noi redăm naturii, tot ceea ce am luat de la ea. Lucrul se
produce în interior. Închiderea aceasta într-o văgăună, care ia aspectul de
fugă sau de ascundere, este închiderea în intimitatea formelor. Fiecare formă
are intimitatea ei, pe care nu o putem capta cu simţurile exterioare. Aspectul
superior nu ne aparţine. Transformarea pe care noi o producem, ţine de propria
noastră percepţie şi subiectivitate. Inspiraţia este ceva abstract. Altceva,
sau altcineva, se exprimă în locul nostru.
Inspiraţie – Aţe – Iau aţe
Noi suntem doar iţele, prin care firele de argint sau de aur, ale împrejurimilor cereşti, coboară pe sol. Greşim, iar lucrul acesta ne face să părem perfecţi. Inspiraţia, este cea care ne face să greşim, întrucât, în coborârea ei, uneori deviază. De la cer, undele creative vin spre noi uşor, ca fulgii. Coboară în liniile ploii şi ne înţeapă. Cine este atent, să le ia! Cine nu este atent, să plângă! Legăm cuvintele între ele, cu aceste iţe aflate în inspiraţie.
Superior – Eră sus
Ne aflăm cu un cap mai jos decât sferele superioare. Superior şi inferior, sfârşitul erelor trecătoare, puţin câte puţin, cât ai atinge cu un deget, tot ceea ce nu se poate atinge vreodată cu un deget: avem nevoie de superior, de sus, de peste noi, de toate aspectele inventate ale cuvintelor, pentru a ne delecta spiritul. Era cea de sus ne aşteaptă. Plăcerea de a-i vizita limbajul, se atinge foarte greu. Atunci când iei contact cu unele litere ale ei, simţi bucuria de nedescris a secundei divine. Când vrei să prinzi fluturele din zbor, îl pierzi, sau îi rupi o aripă. Fluturele este prea scurt în timp sau prea puţin în timp, pentru a-ţi sta în palmă. E mult prea aproape de abstract, pentru a-l înţelege. El vine şi pleacă, în decurs de câteva zile, atât cât poate să-şi păstreze pe aripi, pulberea. Te lasă cu ochii goi şi cu mâinile în aer. Fluturele nu este niciodată mut, el cântă subtil în zborul său, se rostogoleşte prin aer, captează sunetele pământului şi tremurul copacilor.
Zbor – cuvânt unic, fără nici o explicaţie, element prim al acţiunii
Nu avem nimic de spus despre cuvântul zbor... Este unul dintre puţinele cuvinte ale perfecţiunii (alături de verbul zbor), este atât de amplu, încât nu-l mai poţi împărţi în nimic. Silabă perfectă care şi-a împreunat substantivul cu verbul... Momentul când el se întâmplă ţine într-adevăr de planurile înalte ale conştiinţei. În aparenţă (adică în această existenţă) doar păsările stau în zbor... şi totuşi, dincolo, zborul este atât de frecvent, aşa cum apa este atât de frecventă sub pământ, fără să o vedem.
Actul de a scrie cuvinte, este atât de straniu, încât nu ne permitem să o facem în fiecare zi. Trebuie să le aştepţi, să le acorzi încrederea oarbă de a trece singure pe foaie, fără să intervii, fără să te opui. Curg precum apa în zbor. Absolut nici un cuvânt nu-ţi aparţine pe drept. A şti să te joci cu ele, într-un mod înalt, este permis, a şti să le manipulezi, este interzis. De aceea, există zile goale de cuvinte şi zile de abundenţă. Cuvintele vin uneori ca păsările în stol, sau ca fluturii în zbor... niciodată nu apar cu gândurile. Cuvintele adevărate vin fără gânduri, ele vin doar cu idei. Gândul este al nostru, ideea este a cuvântului.
Cer
Frumosul tavan al pământului... Din păcate, încă nu s-a inventat o scară concretă pentru a ajunge acolo. Atunci, poate coboară cerul la noi. El vine, nu poate coborî, întrucât nu există scară. Atunci, să ne ducem noi la el, da, asta trebuie făcut, să ne facem noi scări pe care să urce alţii.
Amintire – Dincolo de Minte
Când îţi
aminteşti ceva, ştii sigur că acel lucru s-a întâmplat. E clar că ne amintim
visele deci ceea ce se petrece în ele există. Nu-ţi poţi aminti o închipuire.
Amintirea se află dincolo de minte, este Aminte. Când spui Ia Aminte
te referi la A ţine minte, a descoperi, a afla ceva real. E
absurd să zici Ia aminte la această închipuire. Nu putem depozita în
minte toate amintirile. E clar că ele sunt depozitate în afara minţii, într-un
loc numit poate Exmental şi unde poţi intra doar cu Amintea.
Procesul rememorării, amintirea, nu se şterge, ci se ascunde.
Fragmente din Volumul Teatrul Nocturn - Captarea Visului
